” Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post, şi mă rugam cu capul plecat la sân. “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post, şi mă rugam cu capul plecat la sân. ” Psalmul 35:13

Cum ar trebui să fie normal?  Ca după ce porţi povara cuiva, măcar să fi observat o schimbare de atitudine la persoana respectivă, să ţi se recunoască implicarea,  dar…. aşa cum şi David a rămas dezamăgit de raspunsul celor din vremea lui se întâmplă şi în zilele noastre. Implicarea ta în bătăliile spirituale ale Bisericii nu trebuie să fie funcţie de felul în care oamenii se poartă cu tine, niciodată ei nu vor aprecia, ba unii vor considera că li se cuvine totul, nu L-au apreciat pe Hristos pentru tot ce a făcut, cum te aştepţi să te aprecieze pe tine? Tu fă-ţi partea, Domnul evaluează implicarea ta şi te va răsplati ;  căci  “celui ce are i se va da!” . Dacă suferim împreună cu El vom şi împărăţi  împreuna cu El!

Fiţi sănătoşi!

” Domnul mi-a zis: “Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţânat. ” “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Domnul mi-a zis: “Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţânat. Lasă-mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.” ” Deuteronomul 9:13,14

Cum, să-ţi ceară Dumnezeu voie să facă ceva? Are cuvântul unui om atâta greutate înaintea Domnului încât, Dumnezeu să nu poată trece peste el?
Atunci când devii lucrator împreună cu Dumnezeu, El  va ţine cont de rugăciunile tale, de mijlocirile pe care tu le faci, te consideră partener, îţi respectă opinia, îţi susţine iniţiativele, din respect pentru Numele Lui îţi va onora cuvântul.

Când eşti un mijlocitor, implicat, lucrător cu inima, să ştii că eşti o voce ascultată în Cer, iar Dumnezeu se va consulta cu tine asupra deciziilor Lui!

” Împăratul a zis: “Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” “Nu i s-a făcut nimic”, au răspuns cei ce slujeau împăratului. “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Împăratul a zis: “Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” “Nu i s-a făcut nimic”, au răspuns cei ce slujeau împăratului. ” Estera 6:3

Ce şoc  pentru Mardoheu! Omul căruia i-a salvat viata, îi condamnă la moarte pe Evrei. Incredibil, nu-i aşa, pe cine nu laşi să moară… nu te lasă să traieşti. Da, dar… într-o noapte s-a scris istoria altfel. Se vorbea de răsplătire, deşi Mardoheu… dormea liniştit în casa lui. Cineva se gândea sâ-l răsplătească. Sunt decizii pe care le poţi regreta… dacă aş fi tacut… dacă nu i-aş fi dat eu… dacă l-aş fi lăsat să fie umilit… aşa îmi trebuie! Mardoheu ne predă o lecţie. Nu te grăbi, încă n-ai vazut totul! Se pregăteşte răsplătirea… poate într-o noapte.

Sănătate!

Pastor Stefan Ivan.

” Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i-a ascultat. “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i-a ascultat. ” Psalmi 99:6

De ce ne sunt date aceste nume? Au fost ei speciali înaintea Domnului? Răspunsul este: nu aveau nimic special. Singurul lucru în comun a fost acela că, la un moment dat L-au înduplecat pe Dumnezeu mijlocind pentru popor. Au fost oameni ai mijlocirii. Vestea buna este că şi noi Îl vom putea îndupleca pe Domnul prin rugăciunile şi mijlocirea noastră. Se va vorbi şi despre noi…. şi ei L-au înduplecat pe Domnul. Şi ce bine că poate fi înduplecat!

Fiţi binecuvântaţi!

Pastor Stefan Ivan.

” Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul aceea va şi
secera. ” Galateni 6-7

Imaginaţi-vă doi grădinari lucrând fiecare în câte o seră pentru a cultiva legume, unul din ei iese pe câmp şi se apucă să culeagă seminţe de buruiană, seminte de volbură, păpădie şi scaiete. Când îl vede celălalt grădinar îl intreabă: “-Ce faci cu seminţele?”, “-Le semăn în seră.”"-Nu crezi ca ar trebui să semeni seminţe de legume?”,”-Ai idee cât costă acelea? În plus trebuie să mergi cu maşina până la magazinul cu produse pentru grădină. Nu mulţumesc, eu o iau pe calea cea mai uşoară si cea mai ieftină”.
Oare ce va culege acest grădinar, la sfârşit, pe cine poate păcăli el să-i cumpere marfa, şi care marfă…? Va avea el marfa? Nu . Categoric nu. El nu face decât să se amăgească singur până vine vremea strângerii roadelor. E o amăgire voită şi ştiută de el, dar lui îi place starea aceasta şi se complace în ea. La fel este şi în viaţa spirituală ce semeni aia vei culege. Nimeni nu poate păcăli pe Dumnezeu, dar fiecare se poate amăgi pe el însuşi până la un moment dat. Gândeşte-te la inima ta ca la o seră, iar gândurile tale seminţe, unele devin flori altele buruieni, seamană seminţele speranţei şi vei deveni optimist, seamană seminţele îndoielii şi aşteaptă-te la o stare
de nesigurantă.

Sănătate!

” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său. ” Matei 18-34,35

Nu-i aşa că ai greşit mult fată de Stapânul tău, Dumnezeu, şi când L-ai cunoscut tu personal pe Isus,  I-ai cerut iertare şi te-a iertat de toate, da, de toate fară să te certe, fară să-ţi atragă atentia că dacă se mai întâmplă o singură dată, gata, s-a terminat cu răbdarea Sa? Nu-i aşa că ai mai greşit şi după aceea şi totuşi El, Stăpânul, nu s-a lepădat de tine ci a mai pus gunoi la radăcina, te-a mai udat, a mai tăiat din ramurile sălbatice, ca să ramână doar cele altoite, şi înca mai asteaptă ca să aduci rod, să devii desăvârşit? Un verset mai sus spune “Eu ţi-am iertat toată datoria fiindcă m-ai rugat”, nici măcar nu ai facut ceva, un lucru oricât de mic ca să meriţi iertarea doar, L-ai rugat. Atunci pentru ce ţi-e atât de greu să-l ierţi pe fratele tău care ti-a greşit, oare ţi-a greşit mai mult decât ai greşit tu lui Dumnezeu? Din pildă, Domnul spune, că unul datora zece mii DE GALBENI iar celălalt o sută DE LEI. Ce diferenţă izbitoare pentru cine vrea să ia seama. Curios este că stăpânul l-a dat pe mana chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Unde, în iad? Nu, acolo nu se plătesc datoriile acolo se execută sentinţele. Deci când nu vrei să ierţi datoria fratelui tău, vei fi dat pe mâna chinuitorilor şi nu-ţi vei găsi pacea şi liniştea până nu vei plăti tot ce datorezi.

Aşa că eu zic, mai bine, să iertăm din toată inima pe cei ce ne-au greşit pentru că este mult mai uşor şi avem mult mai puţin de iertat decât de datorat!

” Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile! “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile! ” Tefania 3:16

Poate ai lăsat mâinile jos, un semn al oboselii şi demobilizării, poate de teama eşecului, sau sub ploaia de lovituri primite. Dumnezeu este interesat de câta putere mai ai în mâini, dacă eşti dispus să laşi jos Povara Lucrării Lui, dacă, cochetezi cu abandonul. Cum ieşi dintr-o asemenea stare? Remotivează-te! În credintă este puterea de a merge înainte cu o şi mai mare hotărare. Nu cei ce încep bine vor fi încununaţi, ci cei ce şi-au adunat forţele şi au mers până la capăt… Mai bun este sfarşitul unui lucru decât începutul lui. Întăriţi-vă mâinile şi genunchii slăbănogiţi!  Numai cei tari vor învinge! De ce să-ţi spună Dumnezeu în Scriptură de atâtea ori încat să acopere şi un an bisect „nu te teme”?

De ce? Pentru că în fiecare zi te temi de ceva şi atunci El, Domnul şi Învătătorul, te REMOTIVEAZĂ spunându-ţi NU TE TEME! EU SUNT CU TINE ÎN TOATE ZILELE!

Ce promisiune minunată!

” Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! ”

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! ” Matei 5:10

Nu numi prigoană ceea ce nu este prigoană. Nu numi „crucea mea” ceea ce nu este crucea ta. Cu alte cuvinte nu numi cearta cu fratele tău în Domnul, prigoană. Când între voi sunt certuri şi zavistii acolo este multă ură şi fire pământească. Te-ai obişnuit să vii în Biserică să-ţi laşi bunele maniere la poartă, ca şi cum fraţii ar trebui să te îngăduie ca  supărat şi nedreptăţit ca tine nu este nimeni, că doar de aceea sunt fraţii şi apoi Domnul a spus de 70 de ori căte şapte să ierte şi tu te-ai gândit să le pui „iertarea” la încercare, aici vii şi iţi verşi orice nemulţumire, judeci spiritualitatea fraţilor şi apoi să te ţii… trai rău în Biserică şi “prigoană”. Adevărata prigoană este din afara Bisericii, în timp ce tu răspândeţti mireasma Evangheliei în lumea aceasta plină de nelegiuire, aducând lumina în mijlocul lor vei scoate la iveală goliciunea omenirii, atunci vei stârni două lucruri:

1. împotrivirea celor ce se complac în mizeria pornirilor lor pacătoase şi aceasta se numeşte „prigoană” sau

2. pocăinţa altora cercetaţi de Duhul Sfânt.

Numai într-o astfel de bătălie poţi să te bucuri si să te veseleşti aşa cum spune Cuvântul Domnului când oamenii te vor ocărâ, când vor spune lucruri rele şi neadevărate despre tine şi împotriva ta. Nu poţi să te bucuri ţi să te veseleşti, oricât de spiritual ai fi, când fratele sau sora ta în Domnul te ocărăsc şi spun lucruri rele şi neadevşrate despre tine. De ce nu biruieşti răul prin bine? De ce nu binecuvântezi căci ai fost chemat să moşteneşti binecuvântarea? De ce nu suferi mai bine să fii nedreptăţit, de ce nu rabzi  mai bine paguba? Caută de graba să intri în tiparul celor ce seamănă cu Christos şi nu răstălmăci Cuvântul în aşa fel încât să te scoţi nevinovat de pornirile tale rele!

Fiţi sfinţi!!

” Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe … “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. ” 2 Timotei 3 -16,17

Toată Scriptura este de folos, toată este insuflată de Dumnezeu pentru ce atunci întârzii să o studiezi? Nu o citi ca s-o citeşti, studiaz-o, strânge Cuvântul în inima ta. David spunea „ Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”(Psalmul 119:10,11).
Pavel spune că Scriptura este de folos ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit  şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Luptă să devii desăvârşit în lucrările lui Dumnezeu, nu te mulţumi să fii mediocru , nu te mulţumi cu puţin în ceea ce priveşte lucrarea Lui, numai cel ce a adus cei mai multi talanţi a fost pus peste cele mai multe cetăţi. Numai răsplata lui Dumnezeu este veşnică, restul, tot ce faci aici, aici pe pământ va ramâne şi va fi sortit pieirii. Degeaba vrei să ridici haltere dacă nu ai facut antrenament mai întai, stiu că ai dorinta, stiu că vrei , dar toate lucrurile chiar şi pe acest pământ se fac cu chibzuinţă.

Fiţi desăvârşiţi şi cu totul destoinici pentru orice lucrare bună!

” Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii! “

Pastor Stefan Ivan

Pastor Stefan Ivan

” Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii! ” 2 Samuel 1-19

Cântarea arcului! Cum să plângi la moartea dusmanului tău, şi culmea să făureşti un cântec în cinstea lui!? David avea o inima nobila, un caracter ales. El l-a respectat pe Saul din pricina ungerii facute de Dumnezeu atunci când l-a ales ca împărat peste poporul Lui, şi din pricina dragostei ce o purta  lui Ionatan, dragoste declarată în legământul pe care l-au facut amândoi . Pentru David  conta cine cîzuse, faptul că a câştigat vrăjmaşul… au căzut vitejii , vrăjmaşul a fost mai tare , asta era durerea lui cea mai mare, îl pierduse pe cel mai bun prieten al său, pe cel pe care îl iubea cu o  iubire mai presus de dragostea femeiască. Dorinta de reabilitare a poporului clocotea în inima lui. Ştia că dacă ar fi fost şi el acolo nu s-ar fi întâmplat o asemenea nenorocire, dar ura, invidia, mândria lui Saul l-au ţinut la distantă pe David şi inevitabilul s-a produs. Nu te lăsa condus de pornirile firii tale pamânteşti, îi vei îndepărta pe vitejii poporului lui Dumnezeu de lângă tine  iar într-o zi vei cădea răpus de săgeţile vrăjmaşului , tu şi toţi cei ce stau în jurul tău.

Învată să-i preţuieşti pe vitejii lui Dumnezeu!